Self-Help, Edward Docx

Locul ideal pentru a citi cartea lui DocX? În pat sau pe canapea. Nu contează dacă plâng copii, pisica nu a mai mâncat de două zile sau iubitul se simte neglijat. După primele 70 de pagini te leagă strâns de canapea.

Citind cartea asta nu m-am plimbat deloc, dar s-au plimbat alţii pentru mine. S-au plimbat sănătos printre temeri de ale mele. Ne-am bălăcit printre sentimente împreună o vreme. Cu întrebări, cu stagnări şi cu prea siropoase puseuri.
 
Mi-am dat seama de un lucru. Mă atrage din ce în ce mai mult Anglia: invazia englezei o resimt din ce în ce mai tare. Textul curat şi aerul de specializare pe care mi-l doresc resimte din ce în ce mai mult influenţa asta. Dar în carte nu e numai Anglia, e şi cealaltă întunecată moştenire a Rusiei. În timp ce citeam, m-am ascuns  de multe ori la capătul canapelei, sub "moderna" mea veioză IKEA cu picior. A reuşit însă însă să-şi piardă toată cochetăria. S-a transformat într-un felinar de pe o stradă pierdută din Sankt Petersburg. Oricât aş vrea eu să triumfe raţiunea, din ascunzişul de sub lampă am să continui periodic să-i trimit e-mailuri lui Dosto pe ascuns.

Mi-a plăcut, dar noroc că s-a terminat.

La cosienza di Zeno (Conştiinţa lui Zeno) - Italo Svevo

De cartea asta mă leagă nu doar nişte locuri (două la număr) ci şi-un obiect şi-o trecere, care nu-i de pietoni.

Trecerea e grea, e de la o altă ţară la ţara mea, de la o etapă mai simplă la una mai...Obiectul e legat de trecere, e un cadou care-o serbează şi anunţă-n trombă că va face loc prin rafturile viitoare. Prima carte pe e de care-a golit raftul e scrierea asta fumăcioasă.

Fumăcioasă am fost şi eu împreună cu Zeno atunci când după lupte îndelungi cu hăţişuri birocratice ne convingeam unul pe altul că trebuie să ne lăsăm de fumat. Asta s-a întâmpla timp de câteva zile bune în staţia aceia pierdută de lume unde autobuzul întârzia foarte mult.
Nu mi-am scris însă bileţele cu îndemne spre tragica despărţire, cum făcea Zeno. Ăsta era un privilegiu pe care i-l rezervam lui, aceluia care nu avea nevoie să aibă ocupaţii şi care nu trebuia să se străduie să-şi ţină hârtiile în ordine. Mi-era teamă de ochii aceia aprigi ai secretarei din hubloul de sticlă care s-ar fi uitat întrebător şi dispreţuitor la vreun bileţel dinăsta ascuns printre dosare. Încercam totuşi să o şi menjez, fiindcă ştiam că mai avea de rezolvat pe ziua aia un număr destul de mare de probleme pentru zeci de zăpăciţi ca şi mine.

Poveste de dragoste, atât cea legală şi cât cea ilegală, parcurile şi cotloanele caselor prin care se plimba Zeno mi-au ţinut de urât în primele zile de descoperiri ale noului oraş în care m-am mutat. Mi-a ţinut de urât pe pasarela din faţa noi mele case, unde aşezasem o masă imrovizată şi căram în fiecare dimineaţă un scaun ca să scap de camera prea întunecată. Pasarela mea se va suprapune pe veci peste aceia a amantei lui, a domnişoarei care lua lecţii de pian.
Tot pe pasarela asta conştiinţa lui o convingea pe-a mea că e bine să mai leneveşti din când în când, că nu-i chiar aşa de rău dacă ne întâlnim la câte o cafea prea lungă şi că-i bine să mai fug de responsabilităţile articolului cu fumuri metafizice cu care mă tot chinuiam.

Cuvânt înainte

Am cam trăit între mai multe lumi, mai multe ţări, mai multe limbi şi parcă nu mai ştiu pe unde să mă caut. Ceva a rămas însă constant. De fiecare loc prin care m-am plimbat am cam legat câte o filă dintr-o carte şi acum mi s-a făcut teamă, căci cam încep să le încurc: şi cărţile şi locurile. Aşa că m-am gândit să scriu, nu numai despre cărţi, nu numai despre locuri....ci despre amândouă.